SPITALUL DE RECUPERARE BRADET

ANUNȚ !
În atenția: pacienți, salariați ai unității sanitare, terțe persoane;

Prin prezenta, vă informăm, la nivelul instituției spitalicești, sunt în derulare o serie de lucrări de construcții: privind conformarea imobilului la cerința esențială ″ Securitate la incendiu ″; construire sală de vestiare și circuit separat transport lenjerie.
Lucrările mai sus menționate vor fi executate pe întreaga perioadă a anului în curs astfel încât ne cerem scuze pentru situația creată.
Pe această cale vă asigurăm ca se vor depune toate eforturile necesare, atât de către unitate cât și de către echipele de muncitori implicate în execuție, în vederea diminuării zgomotului cât și pentru păstrarea curățeniei.
Facem precizarea ca pe toată durata desfășurării lucrărilor nu se va afecta activitatea și funcționalitatea spitalului!

Spitalul de recuperare Bradet

AMBULATORIU INTEGRAT


ANUNT: PANA LA NOI REGLEMENTARI, IN SPITALUL NOSTRU NU SE EFECTUEAZA TRATAMENTE IN REGIM AMBULATOR.

 

Ambulatoriul Integrat face parte din structura  Spitalului de Recuperare Brădet iar activitatea medicilor se desfăşoară în sistem integrat şi utilizează în comun platoul tehnic, cu respectarea legislaţiei în vigoare de prevenire a infecţiilor asociate asistenței medicale, in vederea creşterii accesibilităţii pacienţilor la servicii medicale de recuperare.

 

                  Serviciile medicale oferite in ambulatoriu integrat sunt:

 Consultație medicală;
Tratament  balneo-fizical-kinetic, ce poate cuprinde:

 

HIDROTERAPIE:

Băi galvanice
Dus subacval
Afuziuni alternante
Hidromasaj

HIDROKINETOTERAPIE:

Baie kineto individuală
Bazin kineto colectiv

KINETOTERAPIE:

Kinetoterapie individuală
Kinetoterapie grup
Terapie ocupațională

BALNEOTERAPIE:

Băi minerale individuale

TERMOTERAPIE:

Impachetari cu parafină
AEROSOLOTERAPIE:
Aerosoli individuali

MASOTERAPIE:

Masaj uscat medical
Masaj  de drenaj limfatic

FOTOTERAPIE:

Solux
Laser

ELECTROTERAPIE:

Curent galvanic
Galvanizări
Ionizări
Curenți de joasă frecvență
Curenți diadinamici
Curenți Trabert
Stimulare nervoasă electrica transcutanată (T.E.N.S.)
Electrostimulare
Curenți de medie frecvență
Curenți de inaltă frecvență
Unde scurte
Unde soc
Ultrasunete
Câmpuri magnetice de joasă frecvență
Magnetodiaflux ( M.D.F.)

 PROGRAM CONSULTAȚII AMBULATORIU INTEGRAT:
 ÎNTRE ORELE  11- 12 LUNI - VINERI

 ORAR PROGRAMĂRI  AMBULATORIU INTEGRAT:
MARȚI, MIERCURI, JOI între orele 08-13

 Tel: 0248/ 267 756